Termeni si Conditii
Ultima actualizare: 09.03.2026
1. Introducere
Bine ati venit pe GTrade, platforma online operata de GTRADE NETWORK S.R.L., CUI 54184786, nr. inregistrare J2026015144009, cu sediul in Sat Călărași, Com. Călărași, Str. Petre Baniță, Nr. 28, Jud. Dolj, dedicata tranzactionarii de bunuri digitale asociate jocurilor video. Prin accesarea si utilizarea platformei noastre, acceptati in totalitate acesti Termeni si Conditii. Va rugam sa cititi cu atentie toate prevederile inainte de a utiliza serviciile noastre.
GTrade actioneaza exclusiv ca intermediar intre cumparatori si vanzatori. Nu suntem proprietarii bunurilor listate pe platforma si nu garantam calitatea, autenticitatea sau legalitatea acestora in afara mecanismelor de protectie descrise mai jos. Utilizatorii sunt singurii responsabili pentru respectarea termenilor si conditiilor jocurilor respective si a oricaror altor reglementari aplicabile.
2. Definitii
- Platforma - website-ul GTrade si toate serviciile asociate acestuia.
- Utilizator - orice persoana care acceseaza sau utilizeaza platforma.
- Vanzator - utilizator care listeaza bunuri digitale spre vanzare.
- Cumparator - utilizator care achizitioneaza bunuri digitale.
- Tranzactie SAFE - achizitie securizata prin intarzierea eliberarii fondurilor catre vanzator, cu perioada de protectie de 7 zile.
- Tranzactie INSTANT - achizitie directa, fara perioada de protectie, cu eliberare imediata a fondurilor (payout initiat).
- Perioada de protectie - intarziere a eliberarii fondurilor catre vanzator pe durata a 7 zile, gestionata prin functionalitatile Stripe Connect, conform regulilor platformei. In aceasta perioada cumparatorul poate verifica bunul achizitionat. Nu constituie un cont escrow in sens juridic si nu reprezinta un produs sau serviciu oficial Stripe.
- Disputa - reclamatie formala depusa de cumparator in legatura cu o tranzactie.
3. Conturi si Inregistrare
- Fiecare utilizator trebuie sa aiba un singur cont pe platforma.
- Adresa de email trebuie verificata pentru a putea utiliza toate functiile platformei.
- Utilizatorul este responsabil pentru securitatea contului sau (parola, email asociat).
- Conturile multiple sau false vor fi suspendate permanent, fara a aduce atingere drepturilor legale ale utilizatorului prevazute de legislatia in vigoare.
- Ne rezervam dreptul de a suspenda sau sterge orice cont care incalca acesti termeni.
- Varsta minima pentru utilizarea platformei este de 18 ani.
4. Tranzactii SAFE (Securizate)
Tranzactiile SAFE reprezinta metoda recomandata de achizitie pe platforma noastra. Acestea ofera protectie pentru cumparator prin intarzierea eliberarii fondurilor catre vanzator pe durata perioadei de protectie.
- Eliberarea fondurilor catre vanzator este intarziata pe o perioada de protectie de 7 zile.
- In aceasta perioada, cumparatorul poate verifica contul/bunul achizitionat.
- Daca bunul nu corespunde descrierii, cumparatorul poate deschide o disputa.
- In cazul unei dispute valide, cumparatorul primeste rambursare a pretului bunului pe cardul bancar original. Comisionul de 11% nu este inclus in rambursare, reprezentand tariful pentru serviciul de intermediere si protectie deja prestat.
- Dupa expirarea celor 7 zile fara disputa, fondurile sunt eliberate automat catre vanzator.
- Se aplica un comision de 11% din pretul anuntului (suportat de cumparator, inclus in suma platita cu cardul). Comisionul reprezinta tariful pentru serviciul de intermediere si protectie si nu face obiectul rambursarii, fiind perceput pentru un serviciu deja prestat.
- Vanzatorul primeste 95-100% din pretul anuntului (comisionul de transfer este 0% pentru vanzatorii verificati, respectiv 5% pentru ceilalti vanzatori) la finalizarea tranzactiei, prin transfer automat in contul bancar conectat prin Stripe.
Garantie: In cazul tranzactiilor SAFE, GTrade ofera rambursare a pretului bunului DOAR in perioada de protectie de 7 zile. Comisionul de 11% nu face obiectul rambursarii, fiind tariful pentru serviciul de intermediere deja prestat. Daca cumparatorul elibereaza banii anticipat sau expira cele 7 zile FARA disputa deschisa, GTrade NU mai este responsabil si NU ofera rambursare, cu exceptia situatiilor impuse de lege sau a cazurilor de frauda dovedita.
5. Tranzactii INSTANT (Nesecurizate)
Tranzactiile INSTANT permit eliberarea imediata a fondurilor catre vanzator (payout initiat), fara perioada de asteptare. Aceasta optiune este disponibila pentru utilizatorii care doresc acces rapid, dar presupune asumarea riscurilor.
- Eliberarea fondurilor catre vanzator se face imediat (payout initiat prin Stripe), iar durata pana la intrarea efectiva in contul bancar depinde de Stripe si banca vanzatorului.
- 0% comision pentru cumparator - platesti exact pretul anuntului.
- Vanzatorul primeste 95-100% din pretul anuntului (comisionul de transfer este 0% pentru vanzatorii verificati, respectiv 5% pentru ceilalti vanzatori), prin transfer automat catre contul bancar conectat prin Stripe.
- Nu exista perioada de protectie sau retinere a fondurilor.
- Nu se poate deschide disputa si nu se ofera rambursare.
- In cazul in care contul vanzatorului este suspendat sau restrictionat inainte de efectuarea transferului (transfer = payout initiat catre contul bancar al vanzatorului prin Stripe, conform statusului Stripe afisat in sistemul platformei), GTrade va initia rambursarea automata a sumei platite catre cumparator prin Stripe, in 5-10 zile lucratoare pe cardul original.
ATENTIE: GTrade NU este responsabil si NU ofera nicio garantie pentru tranzactiile INSTANT dupa efectuarea transferului catre vanzator. Prin alegerea acestei metode, cumparatorul isi asuma integral riscul. Rambursarea este posibila doar in cazul in care transferul catre vanzator nu a fost inca efectuat (ex: cont vanzator suspendat).
6. Politica Anti-Frauda
GTrade are toleranta zero fata de orice forma de inselaciune sau frauda pe platforma.
- Orice utilizator dovedit ca a comis o frauda sau inselaciune va primi ban permanent. Utilizatorul poate solicita reanalizarea deciziei prin tichet de suport, fara a aduce atingere drepturilor legale prevazute de legislatia in vigoare.
- Comportamentele frauduloase includ, dar nu se limiteaza la: furnizarea de date false, recuperarea bunului vandut dupa finalizarea tranzactiei, descrieri intentionat inselatoare, manipularea dovezilor.
- In cazul tranzactiilor SAFE, cumparatorul prejudiciat primeste rambursare a pretului bunului pe cardul original. Comisionul de 11% nu face obiectul rambursarii, fiind tariful pentru serviciul de intermediere deja prestat.
- In cazul tranzactiilor INSTANT, fondurile nu pot fi recuperate dupa transfer. Cu toate acestea, contul vanzatorului dovedit ca a actionat fraudulos va fi suspendat permanent si vor fi luate masuri suplimentare, inclusiv raportarea catre autoritatile competente.
- Utilizatorii suspendati pentru frauda pot fi raportati si autoritatilor competente in cazul sumelor semnificative.
- Toate actiunile de moderare sunt inregistrate si documentate.
7. Obligatiile Vanzatorului
- Vanzatorul garanteaza ca este proprietarul legitim al bunurilor listate.
- Descrierea bunurilor trebuie sa fie corecta, completa si sa reflecte starea reala.
- Dupa vanzare, vanzatorul NU are dreptul sa recupereze contul vandut prin niciun mijloc.
- Vanzatorul trebuie sa furnizeze toate datele promise (email, parola, date de recuperare, etc.).
- Listarea de bunuri furate, obtinute ilegal sau care incalca ToS-ul jocului respectiv este interzisa.
- Vanzatorul trebuie sa raspunda prompt la disputele deschise de cumparatori.
8. Obligatiile Cumparatorului
- Cumparatorul trebuie sa verifice bunul achizitionat in cadrul perioadei de protectie de 7 zile (pentru tranzactii SAFE).
- Cumparatorul este obligat sa confirme tranzactia in cel mai scurt timp daca aceasta nu mai necesita timp de revizuire si este sigur ca a primit tot ce a fost promis (cont, skin-uri, etc.). Retinerea intentionata a confirmarii este considerata abuz si poate duce la sanctionarea contului.
- Disputele trebuie deschise cu dovezi clare si relevante.
- Deschiderea de dispute false sau abuzive va duce la sanctionarea contului.
- Cumparatorul este responsabil pentru securizarea contului achizitionat dupa finalizarea tranzactiei (schimbare parola, email, etc.).
- Este recomandata alegerea tranzactiilor SAFE pentru protectie maxima.
9. Bunuri si Activitati Interzise
Urmatoarele tipuri de bunuri si activitati sunt strict interzise pe platforma GTrade:
- Conturi obtinute prin hacking, phishing, inginerie sociala sau orice alt mijloc ilegal.
- Bunuri digitale (valuta, iteme, skin-uri) obtinute prin exploatari (exploits, bugs, glitches) ale jocurilor.
- Conturi cu ban activ, ban permanent sau investigatie in curs din partea publisherului/dezvoltatorului jocului, fara a fi mentionat explicit in anunt.
- Conturi partajate (shared accounts) la care alte persoane au inca acces.
- Servicii de boosting, leveling sau orice alt serviciu care incalca Termenii de Serviciu (ToS) ai jocului respectiv.
- Bunuri care incalca drepturile de proprietate intelectuala ale tertilor.
- Orice bun sau serviciu care contravine legislatiei romane sau europene in vigoare.
- GTrade isi rezerva dreptul de a solicita dovezi suplimentare privind provenienta bunului si dreptul de vanzare al vanzatorului.
Sanctiuni: Listarea de bunuri interzise duce la stergerea imediata a anuntului, suspendarea contului si, dupa caz, raportarea catre autoritatile competente. Sumele aferente tranzactiilor cu bunuri interzise pot avea eliberarea amanata, iar dupa caz pot fi rambursate cumparatorilor.
10. Dreptul de Retragere (Conform Legislatiei UE)
In conformitate cu Directiva 2011/83/UE privind drepturile consumatorilor si cu legislatia romana in vigoare (OUG 34/2014), consumatorii beneficiaza de un drept de retragere de 14 zile pentru achizitiile online.
- Bunurile comercializate pe GTrade sunt bunuri digitale asociate jocurilor video.
- Conform art. 16 lit. (m) din Directiva 2011/83/UE, dreptul de retragere nu se aplica contractelor de furnizare de continut digital care nu este livrat pe un suport material, daca executarea a inceput cu acordul prealabil expres al consumatorului si cu confirmarea ca stie ca isi va pierde dreptul de retragere.
- Inainte de finalizarea platii, utilizatorul consimte expres prin bifarea unui checkbox dedicat la furnizarea imediata a continutului digital. Executarea contractului incepe imediat dupa confirmarea platii. Prin acest consimtamant, utilizatorul confirma ca este constient ca renunta la dreptul de retragere de 14 zile.
- Acest consimtamant este solicitat explicit in momentul achizitiei printr-un checkbox obligatoriu.
Nota: Renuntarea la dreptul de retragere se aplica exclusiv bunurilor digitale livrate imediat. Pentru tranzactiile SAFE, perioada de protectie de 7 zile ofera un mecanism separat de verificare si rambursare in caz de disputa valida, independent de dreptul de retragere. Pentru tranzactiile INSTANT, executarea contractului incepe imediat dupa confirmarea platii.
11. Plati si Incasari
- Cumparaturile se efectueaza direct cu cardul la momentul achizitiei, prin Stripe Checkout. Nu este necesara adaugarea de fonduri in prealabil si nici crearea unui portofel pe platforma.
- Vanzatorii sunt obligati sa conecteze un cont bancar prin Stripe Express inainte de a lista anunturi. Banii din vanzari sunt transferati automat in contul bancar al vanzatorului dupa expirarea perioadei de protectie, fara nicio actiune suplimentara din partea acestuia.
- Comisionul platformei:
- - 11% comision protectie 7 zile — platit de cumparator la achizitie (inclus in suma afisata)
- - pana la 5% comision incasare — retinut automat din suma vanzatorului la transferul catre contul bancar (0% pentru vanzatorii verificati)
- Transferurile catre contul bancar al vanzatorului sunt procesate prin Stripe, de obicei in 2-7 zile lucratoare de la expirarea perioadei de protectie (SAFE) sau de la confirmarea platii (INSTANT).
- Platile sunt procesate exclusiv prin Stripe Payments Europe, Ltd., un procesator de plati autorizat si reglementat la nivel european (PSD2).
- Ne rezervam dreptul de a amana eliberarea fondurilor in cazul suspiciunilor de frauda sau spalare de bani, pana la clarificarea situatiei. Utilizatorul va fi notificat si va avea posibilitatea de a furniza explicatii sau documente justificative.
- GTrade respecta legislatia aplicabila privind prevenirea spalarii banilor si finantarii terorismului (AML/CFT). Tranzactiile suspecte pot fi raportate autoritatilor competente conform obligatiilor legale, fara notificarea prealabila a utilizatorului in cauza.
IMPORTANT: Comisionul de 11% (SAFE) reprezinta tariful pentru serviciul de intermediere si protectie deja prestat si nu face obiectul rambursarii. In caz de disputa valida, se ramburseaza pretul bunului (fara comision).
12. Sistemul de Nivele Vanzator
Platforma dispune de un sistem de nivele care reflecta experienta si increderea in vanzatori.
- Nivelul creste automat in functie de numarul de tranzactii finalizate cu succes.
- Exista 10 nivele, de la "Vanzator Incepator" (nivel 1) la "Vanzator Suprem" (nivel 10, la 100 vanzari).
- Nivelul este afisat public pe profilul vanzatorului si pe anunturile sale.
- Administratorii pot ajusta manual nivelul in cazuri exceptionale.
- Banarea contului reseteaza toate privilegiile asociate nivelului.
13. Procesul de Disputare
- Disputele pot fi deschise doar pentru tranzactii SAFE, in perioada de protectie de 7 zile.
- Cumparatorul trebuie sa selecteze motivul disputei si sa furnizeze dovezi.
- Motive valide: date de autentificare gresite, bun recuperat de vanzator dupa transfer, produs nu corespunde descrierii, frauda dovedita.
- Dovezi acceptate: capturi de ecran, inregistrari video, conversatii in platforma, confirmari de email/transfer, dovezi de schimbare a datelor de recuperare sau a parolei de catre vanzator dupa finalizarea tranzactiei.
13.1. Termene operationale
- Raspunsul vanzatorului: Vanzatorul are la dispozitie 48 de ore de la deschiderea disputei pentru a raspunde si a furniza dovezi. Daca vanzatorul nu raspunde in acest termen, disputa poate fi solutionata pe baza dovezilor furnizate exclusiv de cumparator.
- Investigare: Echipa de suport va investiga disputa si va lua o decizie in termen de 5 zile lucratoare de la primirea tuturor dovezilor de la ambele parti.
- Notificare decizie: Ambele parti vor fi notificate prin platforma si email cu privire la decizia luata si motivarea acesteia.
13.2. Solutionare si rambursare
- In caz de castigare a disputei de catre cumparator, pretul bunului (fara comisionul de 11%) este returnat pe cardul original al cumparatorului prin Stripe, in 5-10 zile lucratoare.
- Vanzatorul este obligat sa furnizeze dovezi clare ale livrarii in cadrul unei dispute. Lipsa dovezilor din partea vanzatorului poate constitui temei pentru solutionarea disputei in favoarea cumparatorului.
- Decizia echipei de suport este finala in cadrul mecanismului intern al platformei, fara a aduce atingere drepturilor legale ale partilor prevazute de legislatia in vigoare.
- GTrade isi rezerva dreptul de a suspenda sau inchide conturile utilizatorilor care inregistreaza o rata ridicata de dispute sau rambursari, indiferent de rezultatul individual al acestora, in scopul mentinerii integritatii si sigurantei platformei.
13.3. Frauda evidenta
- In cazul in care echipa de suport identifica frauda evidenta (ex: recuperarea contului vandut, furnizarea intentionata de date false, manipularea dovezilor), contul vanzatorului va fi suspendat imediat, listele sale active vor fi dezactivate, iar sumele aferente tranzactiilor aflate in perioada de protectie vor fi rambursate cumparatorilor afectati.
- Pe durata investigatiei, GTrade poate suspenda temporar conturile implicate si poate amana eliberarea fondurilor, pe baza dovezilor interne, statusurilor Stripe si logurilor platformei.
- Cazurile de frauda semnificativa pot fi raportate autoritatilor competente.
14. Limitarea Raspunderii
- GTrade este un intermediar si nu este parte in tranzactiile dintre utilizatori.
- Nu suntem responsabili pentru banarea conturilor de gaming de catre publisherii jocurilor. Nu garantam ca utilizarea bunurilor achizitionate prin platforma este permisa de publisherii sau dezvoltatorii jocurilor respective.
- Nu garantam disponibilitatea permanenta a platformei sau a serviciilor.
- Nu suntem responsabili pentru pierderi indirecte rezultate din utilizarea platformei.
- Raspunderea noastra este limitata la valoarea comisioanelor incasate pentru tranzactia respectiva, cu exceptia cazurilor prevazute de lege (frauda, dol, incalcari grave ale obligatiilor legale).
- Nu suntem responsabili pentru actiunile utilizatorilor in afara platformei.
- GTrade ofera protectie si rambursare EXCLUSIV in perioada de protectie de 7 zile. Dupa expirarea perioadei de protectie sau dupa confirmarea manuala a tranzactiei de catre cumparator, GTrade nu isi mai asuma nicio responsabilitate si nu ofera rambursari, cu exceptia situatiilor impuse de lege sau a cazurilor de frauda dovedita.
- Membrii echipei GTrade (helpers, moderatori, administratori) au acces exclusiv la functii de suport si administrare a platformei. Niciun membru al echipei nu poate efectua transferuri, retrageri sau modificari ale soldului in numele unui utilizator, cu exceptia ajustarilor administrative documentate si justificate (ex. rambursari aprobate in urma disputelor).
- Platforma este oferita "ca atare" (as-is), fara garantii exprese sau implicite de disponibilitate continua, acuratete sau adecvare unui scop anume. GTrade nu garanteaza ca serviciul va fi disponibil neintrerupt sau fara erori tehnice.
- Forta majora: GTrade nu este raspunzator pentru intarzieri, erori sau indisponibilitatea serviciilor cauzate de evenimente in afara controlului sau rezonabil, inclusiv: defectiuni ale infrastructurii de internet, pene de curent, atacuri cibernetice, dezastre naturale, acte ale autoritatilor publice sau orice alte cauze de forta majora conform legislatiei romane in vigoare.
- Indemnizare: Utilizatorul se obliga sa despagubeasca si sa exonereze GTrade, reprezentantii, angajatii si colaboratorii sai de orice pretentii, daune, costuri sau cheltuieli (inclusiv onorarii de avocat) rezultate din: (a) utilizarea platformei cu incalcarea acestor termeni; (b) continutul publicat pe platforma de catre utilizator; (c) orice incalcare a drepturilor unui tert cauzata de actiunile utilizatorului.
15. Platforma de Intermediere si Servicii de Plata
- GTrade actioneaza exclusiv ca intermediar intre cumparatori si vanzatori. GTrade nu este parte in tranzactiile dintre utilizatori.
- GTrade nu detine fonduri in conturi bancare proprii pentru tranzactiile utilizatorilor. Toate platile si rambursarile sunt procesate de Stripe Payments Europe, Ltd., procesator de plati autorizat si reglementat in Uniunea Europeana. GTrade stabileste regulile de eliberare si rambursare a fondurilor si le transmite catre Stripe prin intermediul API-ului acestuia.
- Vanzatorii trec prin procesul de verificare KYC (Know Your Customer) al Stripe Connect Express. GTrade nu efectueaza verificarea identitatii vanzatorilor — aceasta responsabilitate revine exclusiv Stripe.
- GTrade nu ofera servicii de plata, nu emite moneda electronica si nu detine licenta de institutie de plata conform PSD2. Toate operatiunile de plata sunt efectuate de Stripe in calitate de furnizor autorizat de servicii de plata.
16. Continut Generat de Utilizatori
- GTrade nu raspunde pentru continutul publicat de utilizatori pe platforma (descrieri anunturi, mesaje chat, recenzii) in masura permisa de Legea 365/2002 art. 12-15 privind raspunderea furnizorului de hosting.
- GTrade elimina sau restrictioneaza continutul ilegal ori contrar acestor Termeni dupa luarea la cunostinta, si isi rezerva dreptul de a actiona fara notificare prealabila.
- Utilizatorii sunt singurii responsabili pentru continutul pe care il publica si garanteaza ca detin drepturile necesare asupra acestuia.
17. Solutionarea Alternativa a Litigiilor (SAL)
- Conform OUG 38/2015, consumatorii au dreptul de a recurge la Solutionarea Alternativa a Litigiilor (SAL) inainte de a se adresa instantelor judecatoresti.
- Consumatorii pot depune plangeri si la ANPC (Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor): anpc.ro
- GTrade se angajeaza sa coopereze cu orice entitate SAL competenta pentru solutionarea litigiilor.
18. Lege Aplicabila si Jurisdictie
- Acesti Termeni si Conditii sunt guvernati de legislatia romana, inclusiv dar fara a se limita la: Codul Civil, OG 21/1992 privind protectia consumatorilor, Legea 365/2002 privind comertul electronic, OUG 34/2014 privind drepturile consumatorilor.
- Orice litigiu decurgand din sau in legatura cu utilizarea platformei va fi solutionat de instantele competente din Romania.
- Daca orice prevedere din acesti Termeni este declarata nula sau inaplicabila, restul prevederilor raman in vigoare (clauza de severabilitate).
- Acesti Termeni si Conditii, impreuna cu Politica de Confidentialitate, constituie intregul acord intre utilizator si GTrade cu privire la utilizarea platformei.
19. Programul de Referral
GTrade ofera un program de referral prin care utilizatorii pot invita alte persoane pe platforma.
- Fiecare utilizator inregistrat primeste un cod de referral unic (format: REF-username) disponibil in sectiunea de profil.
- Utilizatorii pot partaja link-ul de referral pentru a invita prieteni sa se inregistreze pe platforma.
- Este interzisa crearea de conturi multiple sau folosirea metodelor artificiale pentru manipularea programului de referral. Astfel de actiuni duc la suspendarea permanenta a contului.
- GTrade isi rezerva dreptul de a modifica, suspenda sau anula programul de referral in orice moment.
20. Confidentialitate si Protectia Datelor Personale
Prelucrarea datelor cu caracter personal se realizeaza de catre GTRADE NETWORK S.R.L. in conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR) si legislatia romana aplicabila.
Toate detaliile privind datele colectate, scopurile prelucrarii, temeiurile legale, perioadele de stocare, drepturile utilizatorilor si masurile de securitate sunt descrise in Politica de Confidentialitate, care face parte integranta din acesti Termeni si Conditii.
Pentru exercitarea drepturilor GDPR sau intrebari privind datele personale: [email protected]. Daca nu sunteti multumit de raspunsul nostru, puteti depune o plangere la ANSPDCP (dataprotection.ro).
21. Obligatii de Raportare Fiscala (DAC7)
In conformitate cu Directiva UE 2021/514 (DAC7), transpusa in legislatia romana prin Legea nr. 219/2023, GTrade are obligatia de a colecta si raporta catre ANAF informatii despre vanzatorii care depasesc anumite praguri de activitate pe platforma.
- Praguri de raportare: Vanzatorii care inregistreaza 30 sau mai multe tranzactii finalizate SAU un total de vanzari de 2.000 EUR (echivalent RON) intr-un an calendaristic sunt supusi obligatiei de raportare.
- Date colectate: Inainte de atingerea pragurilor, vanzatorii vor fi notificati si li se va solicita furnizarea urmatoarelor informatii: nume complet legal, adresa de domiciliu, cod numeric personal (CNP) sau cod de identificare fiscala (CUI pentru persoane juridice), data nasterii.
- Momentul colectarii: Datele sunt solicitate doar atunci cand vanzatorul se apropie de pragurile de raportare, nu la inregistrarea pe platforma.
- Obligativitate: Furnizarea datelor DAC7 este obligatorie conform legii. Vanzatorii care refuza furnizarea datelor solicitate vor fi restrictionati de la crearea de noi anunturi pana la completarea informatiilor necesare.
- Raportarea: GTrade transmite datele colectate catre ANAF pana la 31 ianuarie a anului urmator perioadei de raportare. Raportarea se face conform cadrului legal aplicabil si exceptiilor prevazute de acesta. Datele sunt transmise exclusiv in scopul conformarii cu obligatiile legale fiscale.
- Protectia datelor: Informatiile colectate in temeiul DAC7 sunt prelucrate conform art. 6 alin. 1 lit. c GDPR (obligatie legala) si sunt stocate pe durata impusa de legislatia fiscala (10 ani).
Nota: Aceasta obligatie revine platformei, nu utilizatorilor. GTrade va notifica vanzatorii in timp util si va oferi instructiuni clare pentru furnizarea datelor necesare. Vanzatorii raman responsabili pentru declararea si plata obligatiilor fiscale proprii.
22. Modificarea Termenilor
GTrade isi rezerva dreptul de a modifica acesti Termeni si Conditii in orice moment. Utilizatorii vor fi notificati prin intermediul platformei cu privire la modificarile aduse. Pentru utilizatorii existenti, modificarile vor produce efecte doar pentru tranzactiile si actiunile viitoare, nu pentru cele deja in desfasurare. Continuarea utilizarii platformei dupa notificarea modificarilor constituie acceptarea noilor conditii. Recomandam verificarea periodica a acestei pagini.
23. Contact
Pentru orice intrebari sau nelamuriri legate de acesti termeni, ne puteti contacta prin:
- Email: [email protected]
- Sistem de tichete: Deschide un tichet
Prin utilizarea platformei GTrade, confirmati ca ati citit, inteles si acceptat in totalitate acesti Termeni si Conditii.